Poze de Craciun

Aici o sa gasiti o gramada de poze minunate de Craciun.

Lady Gaga - Christmas Tree - colind

Un cantec de Craciun marca Lady Gaga :))

Fetita cu chibrituri

Fetita cu chibriturile Era frig cumplit si se facea noapte. Era cea din urma noapte a anului, noaptea de Anul Nou! Pe frigul si pe intunericul acesta mergea pe strada o fetita saraca, desculta si cu capul gol. Avusese ea pantofi cand plecase de-acasa, dar ce folos! Erau prea mari pentru dansa; ii purtase mai intai mama-sa si fiindca erau asa de mari, fetita i-a pierdut cand s-a grabit sa treaca strada, din pricina ca tocmai veneau in goana doua trasuri. Un pantof nu-l mai gasise, iar pe celalalt l-a sterpelit un baietas; zicea ca are sa-l faca leagan cand are sa aiba si el copii. Si acum, saraca fetita mergea desculta si piciorusele ei erau vinete de frig.
Ducea intr-un sort vechi o multime de cutii de chibrituri si o cutie in tinea in mana. Toata ziua umblase asa si nu-i daduse nimeni nici macar un banut. Si-acum era ostenita, flamanda si pe jumatate ingheta de frig. Fulgii cadeau si se prindeau de parul ei lung si balai care-i atarna frumos in carlionti pe umeri – dar ea numai la frumusete nu se gandea! Nu mai putea de oboseala si s-a asezat intr-un ungher intre doua case; una era mai iesita in afara, asa ca intre doua era un cotlon. Fetita s-a ghemuit strangandu-si picioarele sub dansa, dar tot frig ii era. Acasa nu indraznea sa se duca, fiindca nu vanduse nici o cutie de chibrituri si nu capatase nici un banut macar. Tata-sau avea s-o bata; dealtfel si acasa era frig, peretii erau sparti si cu toate ca astupase crapaturile cu paie si cu zdrente, vantul tot razbatea inauntru. Mainile ii erau aproape tepene de frig. Un chibrit ar fi strasnic acum; ce-ar fi sa scoata unul, sa-l aprinda si sa-si incalzeasca degetele? A scos un chibrit si l-a aprins.
Ce frumos ardea! Era o flacara calda si limpede ca o lumanarica, o minunata lumanarica. Si deodata fetitei i s-a parut ca sade in fata unei sobe mari de tuci, cu picioarele de alama si cu tacam de alama; in soba era un foc zdravan si fetita isi atinse picioarele sa si le incalzeasca…dar flacara se stinse si soba pieri…si fetita se trezi tinand intre degete chibritul ars. A mai aprins unul si iar s-a facut lumina. Zidul, acolo unde era luminat, s-a facut straveziu ca un geam. Pe geam fetita vazu o odaie cu masa pusa; pe fata stralucitor de alba erau farfurii de portelan si in mijloc, pe o farfurie, era o coscogeamite gasca fripta, umpluta cu prune si mere, din care ieseau aburii.
Si ce era mai minunat decat toate, gasca a sarit din farfurie, a inceput sa umble pe jos, leganandu-se, cu furculita si cu cutitul infipte in spate, si s-a indreptat chiar catre fetita. Dar deodata chibritul s-a stins si n-a mai ramas decat zidul gros si rece. A mai aprins un chibrit. Si deodata s-a vazut stand langa un pom de Craciun. Era mai mare si mai frumos decat acela pe care-l zarise pe geam la negustorul cel bogat. Pe crengile verzi erau o multime de lumanari aprinse si erau agatate poze colorate ca acelea din vitrinele magazinelor. Fetita a ridicat bratele in sus – si chibritul s-a stins.
Lumanarile s-au inaltat tot mai sus si deodata fetita a vazut ca nu mai erau lumanari, erau stelele sus pe cer; una din ele a cazut, lasand in urma ei o dara de lumina. - Acum moare cineva! a zis fetita. Bunica-sa, singura fiinta de pe lume care o iubise si pe dansa, si care acum era moarta, ii spusese odata: „Cand cade o stea, se urca un suflet la cer.” Fetita a mai aprins un chibrit si flacara a facut lumina de jur imprejur; si in lumina stralucitoare s-a ivit bunica, stralucind si ea, cu zambetul ei bun si bland. - Bunicuta! a strigat fetita. Ia-ma, ia-ma cu tine!
Stiu ca ai sa pleci si tu cand se stinge chibritul, tot asa cum a plecat si soba cea calda, si gasca cea fripta, si pomul cel frumos! Si repede a aprins si celelalte chibrituri care mai erau in cutie, fiindca voia s-o mai tie pe bunica-sa, sa nu plece. Si chibriturile au dat o lumina asa de mare, ca se vedea mai bine decat ziua. Niciodata nu fusese mai frumoasa bunica; a luat-o in brate pe fetita si amandoua s-au inaltat in stralucire si bucurie, si fetitei acum nu-i mai era frig, nici frica; era in cer. A doua zi dimineata, in ungherul dintre cele doua case, fetita cu obrajii rosii si zambet pe buze zacea moarta, degerata de frig, in cea din urma noapte a anului.
Zorii Anului Nou s-au ridicat deasupra trupsorului mort, langa care erau imprastiate o multime de cutii de chibrituri, una din ele cu toate chibriturile arse. A vrut sa se incalzeasca; ziceau oamenii. Dar nimeni nu stia ce frumuseti vazuse ea si in ce stralucire intrase si ce bucurie mare ii adusese Anul Nou!

Povestea renului Rudolf

Se spune că, în Tara de Gheaţă a lui Mos Craciun, s-a născut odată un pui de ren cu totul şi cu totul deosebit. Ce îl făcea atât de diferit de fraţii şi prietenii acestora? Nasul, care era roşu şi strălucitor, atât de strălucitor, încât în plină noapte era ca un adevărat far ce lumina totul în jur.

Bierul Rudolf! Prietenii îl ironizau, ba unii chiar refuzau să se joace cu el. Până şi cei din familia sa, desi nu îi arătau pe faţă, se ruşinau să iasă cu Rudolf în lume.

Dar pe lângă nasul roşu, Rudolf mai avea ceva: un suflet bun. De aceea îi ierta pe toţi pentru comportarea lor. Şi nu numai atât, era şi foarte harnic, nu se dădea înapoi de la nicio trebă care era de făcut.

Odată, Moş Crăciun întârzie mai mult ca de obicei pe la casele copiilor. Se făcuse întuneric şi Moşul tare nu ar fi vrut să-i dezamăgească pe micuţi. Dar cum să facă? Dacă din cauza beznei se va rătăci sau va încurca darurile?

Atunci zări în întuneric o luminiţă. Din ce se apropia, din ce lumina creştea. Când se apropiase destul de mult, Moşul înţelese că acea lumină venea de la nasul roşu al unui ren, nas care strălucea foarte tare.

Moş-Crăciun îl rugă pe Rudolf, căci acesta era numele renului, să-i lumineze calea pentru a ajunge mai repede cu darurile la copii. Rudolf acceptă imediat, se aşeză în faţa saniei Moşului şi lumină calea celorlalţi reni.

Moş Crăciun a ajuns cu bine pe la casele copiilor, a împărţit cadourile şi voie bună tututor.

De atunci, Rudolf îl ajută în fiecare an pe Moş Crăciun, fiind în fruntea alaiului şi luminând calea, astfel încât Moşul nu întârzie niciodată.

Iar Rudolf este iubit şi preţuit de copii, fiind cel mai cunoscut ren de la sania lui Moş Crăciun.

Bradul de Craciun - curiozitati

Obiceiul împodobirii bradului este unul dintre cele mai plăcute şi aşteptate de întreaga familie. Pomul de Crăciun reuneşte familia sub ramurile sale, aduce cadouri, dă speranţe de mai bine pentru anul care urmează. El simbolizează viaţa, bucuria, sănătatea. Fiind un obicei vechi şi foarte răspândit, prezintă şi multe curiozităţi.

• Un brad pentru a putea fi folosit ca pom de Craciun are nevoie de 7-10 ani ca să crească.

• Brazii, după tradiţie, se împodobesc în noaptea de 24 spre 25 decembrie. Se spune că, de fapt, Moş Crăciun este cel ce aduce bradul.

• Au fost şi perioade când bradul se împodobea de Anul Nou.

• Este bine să fie ţinut până la Sf. Ioan, pentru ca prosperitatea să se menţină tot timpul anului.

• Cunoscutele coroniţe din crengi de brad simbolizează continuitatea, sănătatea, bucuria şi viaţa lungă.

• Exista obiceiul ca la naşterea unui copil să se planteze un brad.

• Cu mulţi ani în urmă a existat şi obiceiul ca bradul să se aşeze cu vârful în jos.

• Se spune că tradiţia împodobirii bradului îşi are originea în Germania, începând cu sec al XVI lea.

• Iniţial se construiau piramide din lemn pe care se puneau crengi de brad.

• Germania a fost primul si cel mai mare furnizor de podoabe pentru pomul de iarnă. Ulterior această adevărată industrie s-a dezvoltat şi în alte ţări.
• Primul care a pus lumânări într-un brad a fost Martin Luther, protestant revoluţionar al sec. al XVI lea. Se spune că odată, drumul de întoarcere spre casă al acestuia trecea printr-o pădurice de brazi. Era noapte , era senin si stelele străluceau. Era ca şi cum stelele ar fi stat atârnate de crengile brazilor. Imaginea l-a impresionat atât de mult pe Martin Luther, încât acesta a vrut să o reproducă acasă spre a le-o arăta şi copiilor săi. El a pus în locul stelelor lumânări aprinse.
• Beculetele puse în brad sunt invenţia lui Edward Johnson, asistent al lui Edison, care în 1882 inventează prima instalaţie electrică pentru pomul de iarnă.

• În America obiceiul împodobirii bradului apare după anul 1800 şi este adus de imigranţii germani, care s-au stabilit în Pensylvania. Mult timp americanii l-au socotit un obicei păgân. Apoi au început şi ei să împodobească brazi, dorind ca aceştia să fie cât mai înalţi.

• Beteala a fost inventată în Germania în anu 1610 şi era din argint, fiind deci valoroasă şi simbolizând bogăţia. Deoarece argintul coclea( oxida ) a fost înlocuit ulterior cu alte materiale strălucitoare şi uşoare.

• În 1846 regina Victoria şi prinţul Albert apar cu întreaga familie într-o poză pe pagina unei reviste, în jurul unui brad împodobit. Impactul asupra populaţiei a fost puternic, obiceiul împodobirii bradului fiind adoptat repede de multe familii.

• În ţara noastră bradul a fost prezent la cele mai importante trei evenimente din viaţa omului:

- naşterea ( plantarea unui brad la naşterea unui copil );

- căsătoria; La sate nunta avea loc duminica. Sambata seara baietii se strângeau la casa ginerelui, petreceau si împodobeau bradul. Printre podoabe se afla şi un ştergar cusut de mireasă. A doua zi, la petrecere, se face "hora miresii". Hora este condusă de ginere, imediat lângă el se află "fratele de ginere", care ţine bradul. După ce se parcurge un cerc, cele doua familiiisi îşi dau reciproc daruri, pe care trebuie să le vadă toată lumea. În brad se află si un covrig mare, dulce, în care s-a pus şi ardei iute. Ginerele rupe din covrig, dacă va nimeri o bucată ardeiată înseamnă că nu va avea o viată uşoară cu viitoarea soţie. Dacă nimereşte o bucată dulce, va avea o căsnicie fericita. După terminarea petrecerii bradul se pune în vârful casei şi rămane acolo până se usucă. Este un semn că în casa respectivă locuieşte o familie tânără. Obiceiul se păstrează şi astăzi.

- moartea; la moartea unei persoane se "găteşte" pomul cu colaci,acest pom în unele zone este un brad, care simbolizează prin frunzişul său mereu verde, viaţa de dincolo de moarte, ideea de continuitate, de veşnicie.

Bradul de Crăciun dă farmec sărbătorilor de iarnă, este dorit în aceeaşi măsură de copii şi de adulţi, este locul unde se produc miracolele Marii Sarbatori. Nu ne putem imagina Crăciunul fără Pomul de Crăciun, la care visăm toată copilăria.

Ajutoarele lui Mos Crăciun

Cred că toţi ne-am întrebat măcar o dată de unde ia Moşul atâtea jucării, cine îl ajută în îndeplinirea unor sarcini atât de importante, care ar da mare bătaie de cap oricui ar fi în locul lui Moş Crăciun.

Aşa cum aţi bănuit, el nu face totul singur, în afară de reni îl ajută şi spiriduşii. Spiriduşii trăiesc în Laponia şi lucrează zi de zi, timp de un an, confecţionând jucării. Şi ca treaba să meargă bine, fiecare spiriduş are sarcina lui, bine stabilită.

Sarcina cu cea mai mare răspundere se pare că o are Alabaster Snowball. El supraveghează copiii zi de zi şi oră de oră şi îşi notează într-o carte uriaşă faptele bune şi rele pe care le fac aceştia. Apoi face totalul şi în funcţie de rezultatul obţinut stabileşte dacă acel copil va primi jucăria dorită. Este o sarcină foarte grea pentru că uneori trebuie să ia decizii care nu sunt pe placul copiilor, iar aceştia nu înţeleg de ce nu au primit ce şi-au dorit.

Bushy Evergreen - este foarte respectat de ceilalţi spiriduşi. Este un mecanic şi un inventatot înnăscut. El a construit fabrica în care se fac jucăriile. Cunoaşte toate maşinăriile din fabrică şi le repară imediat ce se strică. nu are o clipă de răgaz. El ştie că jucăriile trebuie să ajungă la timp sub Pomul de Crăciun.

Sugarplum Mary - este cofetar de meserie şi ajutorul de nădejde al Crăciuniţei, împreună cu aceasta face cei mai buni biscuiţi şi cele mai bune prăjiturele.

Shinny Upatree - este un vechi prieten al lui Moş Crăciun. Cei doi au înfiinţat Tara lui Moş Crăciun, loc în care spiriduşii şi moşul îşi desfăşoară activitatea.

Pepper Minstix - acest spiriduş păzeşte cu străşnicie ţinuturile lui Moş Crăciun, nimeni nu intră şi nu iese de aici fără ştirea lui. Dar cel mai bine sunt păzite secretele...

Wunorse Openslae - are grijă de reni. Cât ar fi iarna de grea şi zăpada de mare, renii au hrană din belşug, locul unde se odihnesc este curat. Niciun ren nu s-a plâns niciodată că i-ar lipsi ceva. Drumul pe care îl parcurg în fiecare an este greu şi lung şi de aceea renii trebuie să fie bine antrenaţi. Sania străluceşte de curăţenie şi alunecă foarte uşor, fiind verificată ăn fiecare zi de Wunorse Openslae.

Bucuria cadourilor de Crăciun nu ar fi posibilă fără munca celor şase ajutoare ale lui Moş Crăciun. Ele îşi fac în fiecare an datoria, nu îmbătrânesc iciodată şi ne aduc bucurie în seara de Crăciun.

Cel mai frumos cadou

Seara s-a lasat, usoara, imbracand cu umbre minunea argintie a micutului oras acoperit de zapada. Casele raspandite pe dealuri, purtand cusme de nea, par niste mosneguti atipiti. Totul este incremenit intr-o liniste de inceput de lume, peste care cad fulgi mari si pufosi, ca intr-un basm povestit la gura sobei. Fumul se inalta, usor, din hornuri, iar in aerul rece pluteste un miros placut, de lemn ars, amestecat cu parfumul de vanilie al cozonacilor care se pregatesc in fiecare casa.

Dar linistea nu dureaza mult. O sanie cu cai trece in goana pe strada, raspandind un zvon voios de zurgalai si, ca la un semnal, orasul se animeaza din nou. Celor cativa oameni, intarziati dupa cumparaturi si care acum se grabesc sa ajunga acasa, incarcati de pachete, li se alatura, curand, grupuri-grupuri de copii voiosi si galagiosi, care, infruntand curajosi troienele, se bat cu bulgari, alearga, se rostogolesc si incearca sa prinda fulgii jucausi. Apoi, parca amintindu-si brusc de ceva, se opresc, seriosi, se scutura de zapada si se aduna la un loc, inviorand sufletele celor ajunsi deja acasa cu un strigat plin de veselie, care parca face noaptea si mai frumoasa: "Primiti cu Mos Ajunul?".

Este timpul bucuriei, al zambetelor luminoase, al beculetelor colorate din brazii impodobiti feeric, al florilor de gheata de pe geamuri, care sclipesc in mii si mii de culori, al horei fulgilor de nea, al clipelor de veselie impartite, in jurul bradului, cu toti cei dragi, al emotiilor coplesitoare la gandul darurilor care abia a doua zi vor fi dezvaluite, al covrigilor, nucilor, merelor si portocalelor impartite cu darnicie... Dar, mai ales, e timpul colindelor. Colinde se aud pretutindeni, in case, in curti, la porti, la fiecare colt de strada.


* * *


in aceasta veselie generala, numai Mihaita e trist. intai a incercat mama sa-l impace, cu prajituri si cozonac, apoi a venit bunica, sa-i povesteasca din nou despre Pruncul Iisus si Mos Craciun, istorioara care ii placuse atat de mult. Dar Mihaita ramase tot suparat. Degeaba ii promisese si taticul o plimbare cu sania, asa cum isi dorea el de atata timp. Nici macar gandul la cadourile pe care avea sa le gaseasca a doua zi sub brad nu i-a mai adus nici o bucurie, ca in ceilalti ani. Iar colindele copiilor veniti cu "Steaua"..., ei bine, nu turnara decat gaz peste foc.

Ca, de fapt, din cauza colindelor era suparat. De cateva luni incercase sa o convinga pe mamica sa il lase si pe el la colindat, impreuna cu ceilalti copii, dar ea parca se facuse ca nu il aude. incercase si la tata, si la bunica, ba chiar si la bunicul, dar nici ei nu ii dadusera voie, spunand ca e prea mic. "Poate la anul." - raspunsesera ei. "O sa mai cresti, o sa mergi la scoala... Ai si tu rabdare."

A, da! Si mai era un motiv pentru care era suparat, poate ca mai suparat decat ca nu-l lasasera sa mearga cu colindul. Bunicul disparuse cu cateva zile in urma, asa cum facea in fiecare an, de Craciun.

Si cum sa nu fie trist Mihaita? Dintre toti ai casei, pe bunicul il iubea cel mai mult. Bunicul era cel care nascocea cele mai frumoase jocuri si stia cele mai frumoase povesti, bunicul era cel care il juca pe genunchi, de-l facea sa se simta calare pe armasarul fermecat din basme si tot el avea cea mai frumoasa barba si cele mai dese mustati din lume, de care Mihaita avea voie sa traga oricat vroia. Bunicul era cel care il certa atat de bland cand facea vreo sotie si tot bunicul era cel care avea intotdeauna buzunarele pline cu bomboane si cate o jucarie noua pentru nazdravanul nepotel. Asa ca fara bunicul parca nu era Craciun.

Ei, poftim! Si acum mai trebuia sa mai si mearga la culcare, ca sa nu il supere pe Mos Craciun!

Mamica si taticul venira pe rand sa ii spuna noapte buna, apoi ramase cu buna, care, cu ochelarii pe varful nasului, tocmai se pregatea sa-i citeasca o poveste. Dar lui Mihaita numai de povesti nu ii ardea.

- Spune-mi, bunicuto, unde tot pleaca bunicul in fiecare an?

Bunica il privi sever, peste ochelari.

- Ei, are si el treburile lui, de oameni mari. Nu iti baga tu nasucul unde nu iti fierbe oala.

- E la serviciu?

Bunica tusi de cateva ori, incurcata.

- Mda, e la serviciu.

- Pai tata de ce are liber de Craciun si bunicul nu?

- Ei, rase bunica. Prea multe vrei sa stii si tu! Curiosii imbatranesc repede.

Si, impingandu-si ochelarii pe nas, incepu sa citeasca un basm minunat, despre Craiasa Zapezilor si despre Mos Craciun. Mihaita, oricat era el de suparat, fu prins in mrejele povestii si, in curand, leganat de glasul cald al bunicii, adormi. Buna puse cartea pe noptiera, ii trase plapuma pana sub barbie, stinse lumina si inchise incetisor usa in urma ei.

* * *

Mihaita se trezi brusc in mijlocul noptii, din cauza unor zgomote ciudate care veneau din curte. Oare ce o fi? Se strecura incet de sub plapuma si isi lipi nasucul de geamul inghetat, incercand sa vada, in intunericul de afara, de ce scartaia zapada. Nu ii era deloc frica, desi in curte putea sa fie un hos, un balaur sau altceva infricosator. Dar, in loc de balaur, ce-i fu dat sa vada? intr-un con de lumina, in mijlocul curtii, statea o sanie aurie, stralucitoare, incarcata de saci si saculeti rosii si la care erau inhamati sase reni, cum numai in cartile de povesti mai vazuse pana atunci. Tropotind usurel din copitele lor delicate, care lasau urme argintii pe zapada, renii asteptau linistiti, in timp ce in jur nu se vedea nici tipenie de om. Pai, bine, dar aceasta era saniuta lui Mos Craciun!

incet-incet, sa nu il auda Mosul, Mihaita deschise usa si se strecura pe hol. Toti se culcasera si in casa era intuneric si liniste. Doar in sufragerie, unde era bradul, se auzea un fosnet slab.

Tocmai voia sa intre in sufragerie, curios, cand usa se deschise in fata lui si Mos Craciun in persoana iesi din incapere cu un sac gol in mana. Desi acesta nu putea sa-l vada, Mihaita ascunzandu-se in ultima clipa dupa hainele din cuier, baietelul zari chipul Mosului, luminat de razele argintii care veneau de afara.
Uimire! Mos Craciun semana foarte bine cu bunicul! Mihaita ii recunoscu ochii blanzi si surazatori, mustatile rasucite si barba stufoasa. Desi ar fi vrut sa il strige, baietelul nu mai putea face nimic de mirare. Cum se poate ca Mos Craciun sa semene atat de tare cu bunicul?

Cand se dezmetici, Mosul iesise deja pe usa de la intrare. inhatandu-si paltonasul din cuier si incaltandu-si in mare viteza ghetele, Mihaita iesi si el afara, in frig, vrand cu orice chip sa il intrebe pe Mosul unde era bunicul.
Mos Craciun tocmai aranja putin sacii din sanie. Renii il vazura pe Mihaita si incepura sa sforaie, nelinistiti. Auzindu-i, Mosul se intoarse si dadu cu ochii de baietelul care incepuse sa tremure de frig si de emotie.

- Mihaita, ce faci aici? La ora asta trebuia sa dormi de mult! Stii ca nu ai voie sa il vezi pe Mos Craciun cand iti aduce darurile!

Nemaipomenit! Pana si vocea semana perfect cu cea a bunicului.
Dintr-o data, Mihaita isi dadu seama ca nu era doar o simpla asemanare. Aha, deci de aceea lipsea bunicul de acasa in fiecare an! El era, de fapt, MOS CRaCIUN!

Baietelul simti cum ii creste sufletul de bucurie. isi repeta, fericit, mereu si mereu: "Bunicul meu e Mos Craciun! Bunicul meu e Mos Craciun!". isi lua avant si, dintr-o data, sari din mijlocul aleii drept in bratele bunicului.

Mosul il stranse, incurcat, la piept.

- Bunicule, de ce nu mi-ai spus? il intreba Mihaita, cu nasul infundat in blanita care marginea pieptii tunicii rosii a batranului.

- Pentru ca nici un copil nu are voie sa ma vada! raspunse bunicul, razand. Daca ma vede vreun copil, de la anul nu mai sunt Mos Craciun.

- Cum adica, nu o sa mai fie Mos Craciun? se sperie baietelul.

- Ba da, dar o sa fie alt bunic.

Mihaita se intrista, dar apoi, gandindu-se ca de Craciunul viitor o sa-l aiba pe bunicul alaturi de el, se inveseli din nou.

- Fugi acum inapoi in pat, rosti batranul. Eu am multa treaba si am intarziat deja.

- Bunicule, te rog, ia-ma cu tine! Doar in noaptea asta! Vreau sa vad cum imparti cadourile! Hai, te rog!

Mosul se incrunta, lasandu-l jos.

- Copiii cuminti dorm la ora asta! Vrei sa nu mai primesti nici un cadou la anul?

- Hai, bunicule, te rog! se smiorcai Mihaita. Zau, n-o sa spun la nimeni. Si apoi, pot sa te ajut. Mata esti batran si ti-e greu sa duci toate cadourile.

Batranul statu putin pe ganduri, apoi spuse:

- Bine, mai fecior! Sa nu spui ca Mos Craciun nu ti-a indeplinit si aceasta dorinta. Suie repede in sanie, ca avem drum lung de facut.

Bunicul si nepotul se suira pe capra iar renii, ca la un semn, iesira din curte si incepura sa alerge de-a lungul strazii. Curand, Mihaita simti cum saniuta se desprinde usor de la pamant, lasand undeva, acolo jos, strada si casele, care se faceau din ce in ce mai mici, pana cand devenira doar niste luminite palpaitoare in noaptea intunecoasa de decembrie.

- Uite bunicule, zburam! striga, entuziasmat, baiatul.

Batranul rase, iar hohotele sale molipsitoare fura aduse inapoi de ecoul sosit dintre stele.

Saniuta zbura ca vantul si ca gandul, iar, in jurul lor, fulgii albi de zapada pareau o adevarata ninsoare de stele. Clopoteii de la gatul renilor umpleau aerul de triluri nemaiauzite, compunand, in clinchetul lor cristalin, o melodie vesela. Dedesubt, marea de luminite alerga cu o viteza ametitoare, dar zborul lor era atat de lin, incat lui Mihaita i se parea ca stau pe loc.

Baietelul nu se mai satura privind sclipirile multicolore de acolo, de jos, de pe pamant. Cand intr-o parte a saniei, cand in cealalta, striga vesel si ii atragea in permanenta atentia bunicului ba asupra unui grup de case clipind argintiu, ba asupra unei gramajoare de luminite rosii, albastre, galbene si verzi probabil dintr-un brad incarcat de becuri, intr-o curte scufundata in bezna.

Nu peste mult timp, ninsoarea inceta si, deasupra saniei care zbura ca fulgerul, rasari o luna plina de toata frumusetea, care-i invalui in lumina ei ireala. Acum treceau pe deasupra unor munti, ale caror crestete incarcate de zapada straluceau feeric, poleite de luna.

Mihaita nu mai vazuse niciodata ceva atat de frumos. Nu isi putea lua ochii de la crestele inzapezite, care pareau facute dintr-un argint nou si stralucitor. Apoi trecura peste rauri care scanteiau in intuneric, peste paduri negre si dese, ba chiar peste o mare ale carei valuri ametitoare se vedeau jucandu-se de-a prinselea cu luna reflectata in unde.

in fiecare oras si sat, coborau ca fulgerul in curti sau pe acoperisuri si, numai intr-o clipita, Mosul punea sub fiecare bradut cadourile notate pe lista in dreptul fiecarui copil cuminte. Strabatura multa cale, de la muntii si campiile acoperite de patura groasa de nea, pana la tinuturile gheturilor vesnice, unde casele erau rotunde si in intregime construite din zapada, de la insulele pierdute intr-o imensitate de ocean, unde de jur imprejur nu se putea vedea nimic altceva decat apa, pana la padurile fierbinti din Africa si din America, unde trebuira sa isi dezbrace hainele groase cu care plecasera, pentru ca era mai cald decat in timpul verilor pe care amandoi le cunosteau atat de bine.

Desi incantat de tot ceea ce vedea, la un moment dat, Mihaita incepu sa isi simta pleoapele din ce in ce mai grele si incepu sa faca eforturi din ce in ce mai mari sa nu atipeasca. Bunicul zambi.

- Ce e, dragul mosului? Te viziteaza cumva varul meu bun, Mos Ene?
in loc de raspuns, Mihaita casca prelung.

- Nu-i nimic, spuse batranul. Nu mai avem mult de colindat. Aproape ca am terminat toate cadourile. Ai sa vezi, vom ajunge acasa cat ai zice "peste"!
Dar Mihaita nu il mai auzea. Leganat usor pe aripa adierii care ii purta lin si adormitor prin vazduhul de cristal, baietelul adormise deja, ghemuit sub o gramada de saculete goale, in care, la inceputul fantasticei lor calatorii, fusesera daruri. Batranul zambi din nou si isi indemna renii, obositi si ei, la drum, in timp ce la orizont incepuse sa se iveasca geana aurie a rasaritului.

* * *

Cand se trezi pentru a doua oara, Mihaita auzi, de undeva, de foarte aproape, glasul bunicului.

- Scoala, somnorosule! Este ora pranzului si e ziua de Craciun! Nu esti curios sa vezi ce ti-a adus Mos Craciun?

Frecandu-se la ochi, baietelul se ridica in capul oaselor si isi dadu seama ca se afla acasa, in patucul lui cald, cu asternuturi fosnitoare. Cum, ajunsesera deja acasa? I se parea ca atipise doar o clipa, dar uite, bunicul avusese deja timp sa se schimbe de costumul lui de Mos si parea mai odihnit decat niciodata.
Sarind din pat direct in brate la bunicul, Mihaita ii inlantui gatul cu mainile si-l saruta pe obraz.

- Stii ceva? ii sopti el la ureche batranului. imi pare rau ca nu o sa mai fii Mos Craciun si la anul, ca am mai fi putut sa mai mergem din nou impreuna sa impartim darurile. A fost nemaipomenit!

Bunicul il privi mirat.

- Ce Mos Craciun, baiete? Ce cadouri? Si ce spui tu ca a fost nemaipomenit?
- Cum, ai si uitat? Azi noapte, cand am aflat ca esti Mos Craciun, te-am convins sa ma iei si pe mine cu saniuta ta trasa de reni si am zburat impreuna prin toata lumea!

- Cred ca ai visat, Mihaita! Acum, hai sa deschidem cadourile. Sunt convins ca Mosul ti-a adus exact ceea ce iti doreai.

Mihaita se lasa pagubas. Daca bunicul nu-si mai amintea sau daca nu voia sa vorbeasca despre mica lor plimbare, era mai bine sa il lase in pace. Totusi, baietelul mai avea ceva de soptit bunicului:

- Stii, alt cadou mai frumos decat sa impart cadouri alaturi de Mos Craciun nici nu mi-as putea dori vreodata.

Batranul zambi si sopti, la randul sau, la urechea lui Mihaita:

- Asta va fi micul nostru secret, nu-i asa?

Secretul lui Mos Craciun

Dintotdeauna, Danut, vecinul meu, a visat sa ajunga detectiv. Asa cum stia el si cum a vazut prin filme: cu palarie cu boruri largi, usor trasa peste fata, ochelari de soare negri, pardesiu lung si la fel de negru, obligatoriu cu gulerul ridicat. Si sa nu mai vorbim despre geanta diplomat, binoclu si aparat de fotografiat! Pe toate si le dorea Danut, dar stia ca inca este prea mic sa-si implineasca acest vis. Abia ce implinise cinci ani in urma cu o saptamana.

- Ei si, ce daca am doar cinci ani? Cine a zis ca nu pot fi detectiv la 5 ani, a uitat ca in meseria aceasta totul e sa ai un mister de dezlegat.

Si misterul lui Danut se afla cat se poate de aproape de el, la distanta de nici doua zile. Ce se va intampla peste doua zile? o sa ma intrebati voi. Ceva frumos, am sa va raspund eu, va fi Craciunul. Asa ca Danut va incerca sa descopere misterul lui Mos Craciun.

- Stiti, mie mama imi spune mereu ca Mos Craciun este un mos venit de departe, dintr-o tara numita Laponia. Ca are acolo o casa plina de spiridusi care, cat e anul de lung, nu fac altceva decat sa confectioneze daruri pentru copiii din toata lumea: papusi si ursuleti din plus, jocuri mecanice, masini teleghidate si cate si mai cate. Ba, mai mult, Mosul stie ca noi, copiii, ne pricepem acum si la calculatoare si la jocurile video, asa ca bietul de el incearca sa tina pasul cu noi. Cand jucariile sunt gata pregatite, e deja Craciunul. Mosul le incarca pe toate in sania lui trasa de reni si cand ajunge la casa fiecarui copil coboara pe horn si-i lasa darurile in cizmulite sau sub brad!

Pe toate mi le-a povestit Danut, cu sufletul la gura.

- Dragul meu Danut, am incercat eu sa-mi incurc vecinul, vad ca stii totul despre Mos Craciun. Nu vad atunci unde e misterul, ce mister vrei tu sa dezlegi?

- Ei, vezi, lucrurile nu sunt chiar asa de simple pe cum par, se intrista brusc Danut. Sunt chiar foarte complicate. De exemplu, cum se face ca in ziua de Craciun toate gradinitele din cartierul meu sunt pline de Mosi? In fiecare se afla cate unul. Si cum se face ca toti mosii seamana atat de bine intre ei? Ca sa nu mai vorbim de faptul ca adesea Mosul uita ca mi-a adus darul la gradinita si vine si acasa la mine, desi stau la bloc si nu are horn pe unde sa coboare. Si cum de pana acum n-am intalnit pe strada nici un Mos care sa-si fi murdarit barba alba si mustatile cu funingine? Eu unul nu mai inteleg nimic. Tare mi-e mie teama ca Mos Craciun nu exista decat in povesti si in mintea celor mari. Sau exista cu adevarat? Acesta e misterul pe care am de gand sa-l dezleg.

Zis si facut. In cea mai mare graba, pentru ca nu avea prea mult timp la dispozitie, Danut si-a ales si colaboratorii: Mihaita, Alexandru si Ionut. Si toti patru, intr-o seara, au pus la punct planul de bataie. Momentul actiunii: noaptea de Craciun, locul actiunii: dormitorul lui Danut, obiectivul: dezlegarea misterului Mosului cu barba alba. La un singur capitol au cam avut probleme: de unde sa faca ei rost de palarii, ochelari negri si pardesie lungi? Unde mai pui si ca actiunea urma sa se desfasoare la ore tarzii, cand ei ar trebui sa fie in mod normal in pat in tinuta obligatorie: pijama. Pina la urma, baietii s-au multumit sa-si imbrace pijamalutele cu liniute si floricele. Mai mult, la insistentele mamei lui Danut au acceptat si sa se vare sub plapuma si sa astepte acolo, cu lumina stinsa, sosirea lui Mos Craciun.

- Eu nu cred ca va veni! sopti incet si cu teama parca, Mihaita.

- Glumesti? Cum sa nu vina? Ne-am pregatit atat de mult pentru intalnirea cu el, chiar si mama lui Danut ne-a asigurat ca Mosul va veni.

- Poate!, mai spuse ganditor Mihaita, poate vine la cei care au fost peste an cuminti, pe cand eu, daca stau sa fac socoteala tuturor traznailor pe care le-am facut in 365 de zile!

Tragandu-si bine plapuma pana sub nas, Ionut indrazni sa puna intrebarea care-l framanta de multa vreme:

- Daca Mosul nu e unul bun, ci unul rau si imbracat in negru?

- Taci! se ingrozi Alexandru, vorbesti prostii, o sa vezi ca Mosul nici macar nu va veni, pentru ca nu exista cu adevarat.

In tot acest timp, Danut n-a suflat nici cel mai mic cuvintel. Problema lui era alta: cum sa faca sa ramana treaz atatea ore? Daca Mosul vine abia catre dimineata si rateaza intalnirea cu el?

- Gata, nu va mai certati, incerca Danut sa calmeze spiritele. Daca stati si voi treji ca mine in noaptea aceasta, o sa aveti sansa sa-l vedeti pe Mos Craciun in carne si oase.

In liniste, copiii s-au pus la panda: daca vor reusi sa-si tina ochii deschisi si atentia incordata la maxim, va fi imposibil sa rateze marea intalnire.

Si orele treceau. Incet, foarte incet. Se tarau parca una cate una... Baietii, insa, rezistau eroic. Sau, mai bine zis, au rezistat pana la sosirea mosului... Ene. Danut a fost singurul care a ramas de veghe. Doar vroia sa se faca detectiv, nu? Asta inseamna sa stea ore in sir la panda, sa fie atent la cea mai mica miscare si sa stie sa ignore furnicile care incercau sa-i inchida ochii. Ce mai, munca de detectiv e tare grea!

Asa gandea Danut in clipa in care, langa patul lui a rasarit ca din senin un Mos cu barba si mustatile ninse de ani multi, imbracat in rosu, cu cizme negre si cu un sac doldora de jucarii.

- E Mos Craciun! a mai apucat Danut sa sopteasca. Si exact in clipa in care somnul l-a luat in brate, a simtit un sarut cald, pe frunte.

Dimineata, cand s-a trezit, Danut i-a gasit pe prietenii lui stransi in jurul bradutului impodobit, gata sa-si deschida darurile. El insa, nu avea nici timp nici chef sa vada ce i-a adus Mosul.

- Ce-i cu tine Danut? il intreba Alexandru. Nu te bucuri de darurile Mosului sau esti trist ca ai adormit azi-noapte si n-ai mai dat ochii cu el?

- Nu, nici vorba de asa ceva. Dimpotriva, azi noapte am stat treaz pina tarziu si l-am vazut pe Mos Craciun in carne si oase. Tin minte ca, atunci cand a intrat in camera, m-a sarutat pe frunte.

Auzindu-l, copiii incepura sa-si dea coate si sa rada pe infundate.

- Aha, deci l-ai vazut. Si cum arata? Era asa cum il stim noi, batrin si cu barba alba?

- Da, da se infierbinta Danut. Era exact asa.

- Dovedeste-ne! nu se lasara batuti baietii. Doar te crezi detectiv, nu-i asa? Daca Mosul a fost aici, in camera, trebuie sa fi lasat o urma, ceva...

Danut se afla in mare incurcatura. Cum sa dovedeasca el existenta Mosului? Cat de rau ii parea ca a adormit si n-a apucat sa-si trezeasca prietenii, sa stea impreuna de vorba cu Mos Craciun... Descurajat, incepu sa caute prin camera ceva, orice care sa demonstreze ca Mosul a fost acolo... O urma de cizma pe covor, o jucarie miscata de la locul ei, un glob spart... Nimic! Toate erau la locul lor si nici o urma...

- Ei, vezi, acum te-ai convins? Stiam doar cu totii ca nu e decat o poveste pe care cei mari au inventat-o pentru noi, copiii!

Danut simti cum in ochi incep sa i se adune lacrimi. Cine stie, poate totul n-a fost decat un vis... Un vis frumos... Trist si abatut, se gandi ca ar fi timpul sa se pregateasca pentru iesirea la sanie. Incepu sa-si descheie nasturii de la pijama incet, unul cate unul. Si tocmai cand ajunse la nasturele de la guler, Danut scoase un chiot de bucurie.

- Uraaaaaa!

Uimiti, copiii s-au apropiat sa vada ce se intampla. Danut chiuia de bucurie: in mana stanga tinea, abia desprinse de la nasturele gulerului de la pijama, trei fire albe din barba lui Mos Craciun. Pesemne le uitase acolo cand il sarutase pe frunte. Copiii au facut ochii mari si au ramas muti de uimire. Numai Danut dansa, sarea si striga cat il tineau puterile:

- Am dezlegat misterul! Mos Craciun exista cu adevarat!

De-atunci, in fiecare an, in noaptea cea sfanta, Danut incearca sa nu adoarma. Nu vrea cu nici un pret sa piarda intalnirea cu Mosul. Si daca se intampla, totusi, sa dea mana cu Mos Ene inainte de vreme, atunci nu uita sa-si verifice dimineata nasturii de la pijama. E imposibil sa nu gaseasca infasurate acolo macar trei fire din barba alba a mosului, pentru ca de-acum e clar: Mos Craciun exista cu adevarat! Misterul a fost dezlegat

Poveste de Craciun

Departe, într'un târg, printre strãini,

Departe, într'un târg, printre strãini,

Pe-o stradã grea de bucurii si lume,

Gãtiti cu daruri multe si lumini

Trec vechii crai în splendide costume,

Si cântã despre-un staul, despre-o stea,

- S'audã pânã si Irod nebunul... -

Ca azi se naste'n iesle Mesia

Si mâine e Crãciunul...

I-atâta voie bunã azi pe stradã

De parcã-i toatã zarea o colindã,

Si'n fulgii mari si lenesi de zãpada,

Copiii fug si-aleargã sã se prindã.

Si Mos Crãciun cu marea lui desagã

Nu-l trece cu vederea pe nici unul,

Cã lui i-i astãzi toatã lumea dragã

Si mâine e Crãciunul...

Intr'un târziu rãmâne strada goalã,

Doar un strãin mai stã lâng'o vitrinã

Privind pierdut risipa de betealã

Si splendida poveste de luminã:

Un biet pribeag, bãtut de dor si soarte,

Ce-si vede'n visuri Tara si cãtunul.

Sunt sase ani de când e dus departe.

Si mâine e Crãciunul...

Ci gândul lui e-acum de mult acasã:

Prin mari troiene el aleargã'n grabã

Infiorat de-o veste bucuroasã

Spre-un geam sãrac, c'o luminita slabã.

Acolo-i inima rãmasã'ntreagã!

Mai sunt trei pasi. Acum e numai unul...

E chiar sub geam si-i vede cum se roagã.

Si mâine e Crãciunul...

E ea! Mãmica! Lângã ea copiii,

Ingenunchiati tustrei lângã icoanã:

-Tu care rânduiesti pe morti si viii,

Stãpân a toate, fãrã de prihanã,

Azi toatã lumea-i numai rãni si sânge.

Opreste moartea si-amuteste tunul

Indurã-te de lumea care plânge,

Cã mâine e Crãciunul...

Pe cei cãzuti pe fronturi depãrtate

Pãziti de-o cruce albã si de-o cascã,

Pe toti cei ce-au murit pentru dreptate

Primeste-i Doamne'n linistea cereascã.

Iar celor dusi cu miile'n prinsoare

Ce nu mai stiu ce-i patul si dejunul,

Deschide-le si lor un colt de zare,

Cã mâine e Crãciunul...

Si de-i fi scris in marea-Ti carte

Noroc si pentru noi Ceresc Pãrinte.

Avem si noi pe cineva departe -

Si plâng tustrei, cu hohote, fierbinte.

-Desehide-un drum prin marea'ntunecime

Si ada-ni-l acasã pe tãtunul,

Cã suntem singuri si n'avem pe nime,

Si mâine e Crãciunul...

Sunt sase ani de chinuri si-asteptare:

-Ba vine azi, ba poate vine mâne.

Si cresc copiii'n viatã fãrã soare.

Tu stii amarul codrului de pâne.

Tu stii cum doare fata'n lacrimi arsã,

Si zi de zi se'ntoarce câte unul

Ci numai el nu face calea'ntoarsã,

Si mâine e Crãciunul...

El stã sub geam si-ascultã cum se roagã,

Ii vede-apoi cum stau tustrei la masã.

Copiii tin pe brat pãpusa dragã

Iar mama-i azi în haina cea aleasã.

Si'n locul unde stase mama mare,

Azi stã numai psaltirea si zãbunul.

Si-i o tãcere grea, ca la'ngropare,

Si mâine e Crãciunul...

Mãmico, spune Doina, într'o vreme,

Si-i sterge ochii dulce cu baticul.

Ce-ar fi sã-i spui lui Mos Craciun sã-l cheme,

Din depãrtarea lui si pe tãticul?

Si spune Dorul gales si cuminte:

-Ce-ar fi sã-i dãm scrisoarea cu lãstunul?

Si plâng tustrei mai gales ca'nainte,

Si mâine e Crãciunul...

El stã sub geam. Si-i arde'n lacrimi fata.

Si nu mai poate. Se repede'n usã :

Deschideti, Lerui-ler, cã-i dimineatã...

S'aude-un sgomot surd ca de cãtusã

Vitrina cade'n cioburi pe zãpadã.

Vin gardieni: "Nu face pe nebunul!

Ci hai cu noi. Te-ai apucat de pradã?"...

Si mâine e Crãciunul...

Departe, într'un târg, sub zãri strãine

Pe-o stradã'ntunecoasã si pustie

Pãseste'ncet, plângând printre suspine,

Un biet pribeag fãrã cãmin si glie,

Si-l nãpãdesc aducerile-aminte:

Era odatã soim pe'ntreg Cordunul...

Si plânge-asa si merge înainte;

Si mâine e Crãciunul...

Craciunul

Dimineata de Craciun sosise in zvon de colindatori care cintau la ferestre, cit puteau de tare, bucuria nasterii Domnului. Si nu era cintec mai frumos decit acela despre Isus si mama sa Maria. Toti ai casei ascultau cuprinsi de o tainica emotie povestea minunatei nasteri in timp ce casa intreaga parea invaluita intr-o sfinta liniste. Mai apoi, dupa ce intreaga familie intoarsa de la biserica s-a asezat in jurul mesei de Craciun, micuta Mariuca a observat cum lucrurile din camera, ca vrajite, au inceput dintr-o data sa discute intre ele. Mirarea copilului a fost cu atit mai mare cu cit si-a dat seama ca numai ea intelege limba in care sporovaiau de zor mobilele si tacimurile, farfuriile si covorul, paharele, cartile din rafturi, canile, scaunele ba chiar si fata de masa.

De teama sa nu fie prinsa ca trage cu urechea, Mariuca isi vedea de friptura din farfurie ca si cind nu s-ar fi intimplat absolut nimic.in timp ce bunicul istorisea o intimplare vesela de pe vremea cind era copil, scaunul pe care statea protesta in gura mare: - Of, ce guraliv! Si se foieste atita de mi-a rupt spinarea! Ce-ar fi sa ma apuc si eu sa povestesc lucruri intimplate demult!??! Ce, ar fi placut sa va amintesc cum am scapat ca prin urechile acului de incendiu atunci cind fetita aia alintata s-a jucat cu chibriturile? Un cor de proteste din partea tuturor l-a oprit pe scaun sa mai scoata o vorba. Timida si abia auzita, de pe raftul de sus, cartea de bucate a soptit: - Ce spaima am tras atunci!

Eu una am lesinat chiar. La auzul acestor vorbe Mariuca s-a facut mica-mica pentru ca alintata care se jucase cu chibriturile era chiar ea. Desi intimplarea aceea ii iesise complet din minte, acum abia isi dadea cu adevarat seama ce greseala facuse. E drept ca nu s-a intimplat absolut nimic pentru ca tata intervenise la timp. Si tot adevarat era si faptul ca fusese pedepsita dar, abia acum Mariuca intelegea ca-si meritase pedeapsa. Cu ochii tinta in farfurie, copilul incerca sa mai auda cite ceva din discutia lucrurilor. Si nu mica i-a fost mirarea sa-si auda farfuria, cu glas pitigaiat, ca o tata: - Sinteti niste rai cu totii! Biata copila , ce s-o fi speriat si ea atunci! Tu scaunule sa-ti mai vezi de treaba ta ca doar nu esti buricul pamintului. Cine te crezi? Faceti prea mult zgomot pentru nimic: Mariuca e o fetita cuminte. A gresit si ea odata dar asta nu inseamna ca trebuie pedepsita la nesfirsit. Sint absolut sigura ca a inteles ca nu e bine ce-a facut si ca-i pare rau. Brusc inveselita, Mariuca era cit pe ce sa se dea de gol strigind

Da, da, asa e!!" dar s-a oprit la timp, astupindu-si gura cu mina. ?Ce draguta e!" isi spuse fetita privind cu drag farfuria din fata ei. ?Cred ca de acum incolo am s-o ajut mereu pe mama sa spele vasele. Se pare ca sint niste persoane extrem de cumsecade si bag de seama ca sint si bine educate". Bunicul terminase demult povestea despre copilaria lui si intre timp mama adusese pe masa un platou cu sarmale aburinde. Fata de masa a devenit dintr-o data foarte nelinistita: - Nu se poate!!!! Iar o sa ma pateze Mariuca! Si iar o sa fiu fiarta, pusa la albit cu tot felul de chimicale si-o sa fie vai de mine! M-am saturat! Fata de masa avea dreptate: Mariuca nu prea avea grija sa nu pateze totul in jur atunci cind minca. Stia ca mama avea ac de cojocul petelor si nici prin cap nu-i trecea sa se gindeasca la fata de masa. Dar auzind-o cum se tinguie fetitei i s-a facut mila de ea si a devenit atenta la fiecare gest. ?Poate ca daca nu voi mai face pete ma va ierta" isi facu Mariuca planul si zimbi sigura pe ea.

Masa se termina fara nici un alt incident si Mariuca, dupa ce-si ajuta mama sa stringa masa si sa spele vasele fugi iute in camera ei dornica sa auda ce-si spuneau lucrurile ei. Cum deschise usa auzi risete si larma mare cam cum era la scoala, in pauze. Papusile chicoteau in coltul lor in timp ce, de pe birou, caietele strigau cit puteau: - Ura, ura am scapat de Mariuca! Astazi si miine si poimiine e sarbatoare si n-o sa scrie nimic si-o sa fim libere!!! Mariuca s-a incruntat pentru ca nu pricepea ce vor de fapt caietele. Doar rostul lor e sa fie scrise si n-ar trebui sa se poarte asa. Eu scriu frumos si-mi place la scoala" zise cu voce tare, aproape plingind, Mariuca. - Ce folos daca nu ai grija de noi! riposta caietul de aritmetica. Mie mi-ai indoit toate colturile iar fratelui meu de citire i-ai patat foile cu cerneala. Crezi ca e suficient sa scrii frumos? Habar nu ai cit de rau ne pare cind vedem ca nu-ti pasa cum aratam! Mariuca ramase in mijlocul camerei privindu-si caietele imprastiate pe birou.

Dintr-o data intelegea ca avea multe de pus la punct in ceea ce o privea. Se intreba insa mirata de ce abia azi, in ziua de Craciun, a putut sa inteleaga limba obiectelor si sa afle astfel cit de multe greseli a facut fara sa vrea. ?Sa fie oare o vraja? O magie? Sa-mi fi adus azi noapte Mosul si darul de a intelege ce spun lucrurile Cred ca va trebui sa intreb pe cineva mai mare." Dar, pina sa-si duca gindul pina la capat, Mariuca adormi. Iar ingerul ei pazitor, cel care infaptuise minunea, isi pleca aripile peste fetita adormita si ii trimise un vis. Si copila visa o noapte friguroasa de iarna luminata de o stea cum nu se mai vazuse niciodata. Vazu in vis si staulul aprigului Craciun si ieslea cu pruncul sfint si pastorii cu fete blinde si darurile magilor. Auzi suspinul Mariei si rugaciunea blindului Iosif.

Si era visul acesta atit de minunat incit o fericire fara seaman puse stapinire pe sufletul ei micut de copilas. Cind se trezi din somn Mariuca, toate lucrurile stateau cuminti si tacute la locurile lor, dar fetita stia deja ca fiecare obiect are importanta lui. Mai stia si ca lucrurile trebuie respectate si pastrate cu grija caci si ele sint asemenea fiintelor, daruri de la Dumnezeu. Iar visul minunat o invatase ca ziua de Craciun este o zi deosebita in care se petrec multe lucruri despre care oamenii mari nu au habar. Si pentru ca bucuria zilei de Craciun sa fie deplina, din cer au inceput sa cada fulgi mari de zapada.

Craciun pisicesc

Mitu se nascuse in primavara si, in numai cele cateva luni de viata, facuse atatea prostioare incat pana si mama pisica, destul de rabdatoare de felul ei, ajunsese sa ii "scarpine" blanita destul de des in ultima vreme. Se suia pe perdele si apoi nu mai putea sa se dea jos, darama vaze si bibelouri, isi ascutea ghearele de fotolii si canapele, intra prin toate cotloanele, mai ales acolo de unde nu mai putea sa iasa, pe scurt, era cel mai neastamparat pisoi din oras. O data, a stat mai bine de cinci minute inchis in frigider, de a stranutat pe urma vreo doua saptamani. Norocul lui ca l-au gasit stapanii repede, ca altfel ajungea cub de gheata, cu carnatii din care se infrupta cu tot.

Ştiind acum cu cine au de a face, apropierea Craciunului ii cam speria pe toti ai casei. Se tot vorbea de pomul de iarna si de o mie de boroboate pe care Mitu le-ar putea face si care ar putea sa afecteze, intr-un fel sau altul, bradutul.

Fiind primul Craciun din viata sa, Mitu era tare curios sa afle ce-i cu toata tevatura creata in jurul bradului. Brazi mai vazuse el, pe afara, si nu i se parusera iesiti din comun. Mama ii povestise, insa, ca acest pom nu seamana cu nimic din ceea ce stia Mitu de pe afara. ii spusese ca in loc de conuri, in acest brad minunat cresteau tot felul de globulete colorate, de sticla, bomboane, dulciuri, lumanari si o gramada de luminite vesele.

Auzi - sa creasca bomboane in pom! Cine a mai pomenit asa ceva? De aceea, pisoiul abia astepta sa vina Craciunul si sa vada si el minunea.
Dar - dezamagire! in seara de Ajun, cand stia el ca trebuia sa apara bradul-minune, usa de la sufragerie ii fu inchisa in mustati de catre stapani. Astepta cu rabdare, intins ca o placinta in mijlocul holului, sa se deschida usa, dar zadarnic. Din cand in cand, cate unul de-al casei mai iesea sau mai intra in incapere dar, vazandu-l incordandu-se ca un arc, gata sa o zbugheasca in sufragerie, inchidea cu grija usa in urma lui, spunandu-i:

- Nu, Mitule! Gata cu prostiile! Ce, tare ti-ar mai placea tie sa dai bradul jos, nu-i asa? Las' ca te cunoastem noi, domnule motan. De asta n-ai sa intri in sufragerie cat dureaza sarbatorile, ai inteles?

Mitu ramase nedumerit. Cum adica, sa dea bradul jos? Pai nu avea radacini? Afara se urcase in tot soiul de pomi, si mai mici, si mai mari, dar nu daramase nici unul! Ce fraieri sunt si oamenii astia! Ei nu stiu ca orice copac care se respecta sta bine infipt in pamant, de nu ai cum sa il smulgi din radacina, oricat te-ai stradui?

Faptul ca i se interzisese categoric sa intre in sufragerie, ba chiar i se si trantise usa in bot, il facu de zece ori mai curios si il ambitiona si mai tare. Ei, si? Ce daca nu are voie sa intre? Lasa ca o sa reuseasca el cumva sa se strecoare clandestin pe usa. Asa ca isi continua panda, dar, de data asta, ascuns sub bancheta din hol.

Din sufragerie se auzeau cantece vesele si hohote de ras. Daca rad stapanii, inseamna ca e rost de joaca, drept pentru care Mitu se necaji si mai tare. Cum adica, se jucau fara el? incepu sa isi miste coada, nervos.

Dar chiar daca astepta multa vreme, tot nu reusi sa prinda un moment prielnic in care sa se strecoare in incapere, chiar daca stapanii tot intrau si ieseau. Cand se deschidea usa, Mitu isi lungea gatul si, de vreo doua ori, reusi chiar sa vada, pe fuga, bradul incarcat de lumini multicolore, care stralucea mai ceva ca zapada de afara in razele soarelui.

Totusi, avu si putin noroc. Usa ramase intredeschisa pentru cateva minute si atat ii trebui. Aproape tarandu-se, cu burtica lipita de podea, baga intai o mustata in sufragerie, sa vada daca nu il paste vreun pericol. Apoi, vazand ca nimeni nu este atent la ce mestereste el pe la usa, se strecura, tiptil, pe langa perete si aluneca, nevazut si neauzit, pana sub fotoliu. Imediat dupa ce ajunse in ascunzatoare, cineva observa ca usa este crapata si o inchise la repezeala, spunand ca... bine ca n-a intrat nici o pisica. Deci nu il vazusera. Mitu rasufla usurat si, din intunericul care domnea sub fotoliu, incepu sa inspecteze, interesat, sufrageria.

Erau aprinse toate luminile si, in mijlocul camerei, masa intinsa era incarcata cu tot felul de bunatati, la care Mitu nici macar nu ar fi indraznit sa viseze vreodata. Erau acolo tot felul de mezeluri - carnati, caltabosi, toba, piftie - branza si cascaval, sarmale, iar motanelul ghici dupa miros ca undeva trebuie sa fie si friptura. Şi, fara sa vrea, incepu sa inghita in sec.

Curand, pofta deveni atat de chinuitoare, incat ii venea sa sara din ascunzatoare direct pe masa, sa-si bage boticul in toate farfuriile si platourile si sa se infrupte pe saturate din toate minunatiile de acolo. Dar stia ca nu avea voie sa iasa la lumina, pentru ca ar fi fost imediat insfacat de ceafa si dat pe usa afara.

Ca sa isi ia gandul de la mancare, incepu sa isi faca ochii roata prin sufragerie. Din cauza poftei, aproape ca uitase de pomul de Craciun. Dar cand dadu cu ochii de el, ramase cu botul cascat de uimire. Era de mii de ori mai frumos decat orice inchipuire de-a sa. De fapt, Mitu nu mai vazuse in viata lui ceva mai stralucitor. Bradutul purta pe crengile sale niste globuri nemaipomenite, pe care stralucirea becurilor de pe fiecare ramura le facea sa sclipeasca in mii si mii de culori. Serpentine de beteala argintie si pufoasa serpuiau in jurul pomului, iar lumanarelele aprinse aruncau umbre tremuratoare pe pereti. La poalele copacului astfel impodobit, o gramada de cadouri, frumos impachetate, asteptau sa fie desfacute. Alaturi de ele, cosurile cu mere si portocale raspandeau un parfum proaspat, care se amesteca placut cu mireasma tare a bradului.

Totul parea ireal, iar Mitu nu se mai putea satura privind. Nici nu stiu cand trecu timpul. Petrecerea se incheiase. Stapanii incepusera sa stranga totul de pe masa, spre disperarea pisoiului, care tot sperase ca poate o sa lase ceva de mancare prin sufragerie in urma lor. Nu peste multa vreme, toti ai casei se retrasera in dormitoarele lor, stingand lumina si inchizand din nou, cu grija, usa in urma lor, "sa nu intre pisicile". Ehei... daca ar fi stiut ei ca Mitu era deja inauntru...

Motanelul astepta intai sa inceteze orice zgomot din casa. Cand fu convins ca au adormit cu totii si ca nu mai este nici un pericol sa fie prins, iesi, precaut, din ascunzatoare.

Desi lumanarile erau stinse, in brad inca mai ardeau beculetele colorate. in intunericul sufrageriei, lui Mitu i se paru totul si mai frumos.

Se apropie incet si cu teama de pomul de iarna. inca nu se lamurise ce era cu multimea ceea de licurici stralucitori si, auzindu-i pe stapani vorbind de o posibila cadere a pomului, ii era si oarecum frica sa nu-i treaca prin minte sugubatului de brad sa se prabuseasca peste el asa, din senin. Se aseza pe coada nu departe de minunea sclipicioasa si, usor-usor, intinse o labuta spre o creanga apropiata. Abia ce o atinse si o zbughi inapoi sub fotoliu, de sub care incepu sa priveasca daca s-a-ntamplat ceva.

in afara faptului ca ramurica se misca putin, facand sa se auda un clinchet cristalin, totul parea in ordine. Asa ca Mitu prinse curaj si se apropie si mai mult de brad. Curios, intinse boticul spre primul bulgare argintiu pe care il intalni, incepand sa il miroase. Dar ce ii fu dat sa vada? Din globul mare si stralucitor il privea o aratare inspaimantatoare, care semana oarecum cu o pisica, dar era cumplit de deformata, cu niste ochi imensi, galbeni si o gura cat o sura.

Uitand ca nu are voie sa faca nici un zgomot, Mitu miorlai speriat si o taie, ca o sageata, pana in cel mai indepartat colt al camerei, sub biblioteca; abia acolo isi ingadui sa-si traga putin sufletul, uitandu-se, ingrozit, daca nu cumva pisica-fantoma il urmarise. Statu in ascunzatoare nici el nu stia cat. Totul era linistit, iar de monstrul ala de pisica nu se vedea nici urma. Mitu isi lua inimioara in dinti si iesi din nou in mijlocul sufrageriei, stand, totusi, incordat ca un arc, gata sa fuga inapoi la orice miscare sau zgomot mai ciudat. Se apropie incet de brad, cu inima batand cu putere. Cand ajunse in fata globului fermecat, aparu din nou pisoiul deformat, iar Mitu se retrase cativa pasi. Nu se intampla nimic. Aratarea nu avea de gand sa iasa din glob. Asa deci! Şi ei ii era frica. Sau nu putea sa iasa. Ori una, ori alta, Mitu ajunse la concluzia ca nu ii putea face rau.

Acum, ca teama il parasise aproape de tot, il imboldea din nou curiozitatea. Asa ca inainta din nou spre brad. Cum apropia capul de glob, cum se ivea si aratarea. Cum se retragea putin, cum disparea si ea. Aha, deci matul fantoma stia sa se joace de-a v-ati ascunselea! Pe Mitu incepuse sa-l distreze jocul. Apoi descoperi un altul. Cum apropia labuta de glob, cum pisoiul celalalt facea si el acelasi lucru. Proptit bine pe picioarele dinapoi, motanelul incepu sa se joace de-a friptea cu celalalt, jucand globul intre labute si distrandu-se de minune, observand ca strainul ii copiaza fiecare gest.

Dintr-o data, din cauza unei lovituri mai puternice, globul se desprinse din pom si zbura prin aer, lovindu-se puternic de perete. Pe podea ajunse numai o gramada de cioburi urate si negre, cat despre pisoiul strain, nu se vedea pe nicaieri.

Mitu isi dadu seama ca iar a facut o boacana. Acum reusise sa-i strice casuta tovarasului sau de joaca, iar acesta se suparase si plecase. Simtindu-se foarte trist, pisoiul se hotari sa nu mai atinga deloc bradul, ca sa nu mai faca si alte boroboate. Dar curand se plictisi sa priveasca, indiferent cat de frumos era bradul impodobit. Asa ca, manat de aceeasi curiozitate pisiceasca, incepu sa dea tarcoale cadourilor stranse sub pom. Dar nu aveau nici un farmec. Erau doar cutii, pungi, pachete si pachetele, toate inchise, prin care nu se putea vedea nimic.

Oare ce o fi inauntru? Desi isi tot repeta ca nu are voie sa se atinga de ele, curiozitatea invinse pana la urma. Mai ales ca se gandea ca trebuie sa descopere acolo si ceva bun de mancare, pentru ca-l chinuia o foameeeeeeee...

Trase usor, cu labuta, primul pachet apoi, cu ghearele, sfasie ambalajul fosnitor la un colt. Nici nu apuca bine sa faca o mica deschizatura, cand pachetul incepu sa se miste. Speriat, motanelul intra din nou sub fotoliu si urmari sa vada ce se mai intampla. De sub hartiile multicolore, aparu... un ursulet de plus. Ia te uita! Se misca! Ba chiar se si scutura, se intinde si casca! Mare minune!!!

Mitu iesi de sub fotoliu, uimit. Ursuletul il observa si se apropie, prietenos, de el.

- Buna, pisoiule! spuse el vesel. Bine ca mi-ai dat drumul din ambalaje, ca am amortit de tot.

Nu se poate! Ursuletul de plus vorbeste! Nu auzise pana atunci nici o jucarie vorbind, mai ales pe limba pisiceasca! Oare visa, cumva? Motanul incepu sa se frece cu labutele pe la ochi, nevenindu-i sa creada.

- Ce te uiti asa la mine? rase ursuletul. Ce, tu n-ai stiut pana acum ca in noaptea de Craciun toate jucariile se misca si vorbesc?

Mitu, inca uimit, dadu din cap. Nu stiuse asta.

- Şi acum, ce stai proptit in coada? Hai sa eliberam si celelalte jucarii, ca avem doar cateva ore la dispozitie sa ne mai jucam si noi in voie. Ca pe urma... pana la Craciunul viitor... Iar n-o sa ne mai putem misca.

Pisoiul si cu Martinica, deveniti nu peste mult timp prieteni la catarama, desfacura, incet-incet, toate cutiile si pachetele. Curand, toata sufrageria era plina de jucarii, care sareau, cantau, glumeau, se dadeau peste cap si radeau, vesele. Erau acolo papusi cu rochite de matase si cu parul moale, auriu, soldatei de lemn frumos lacuiti, care defilau dintr-o parte in cealalta a incaperii, clowni hazlii care faceau tumbe, se strambau si spuneau glume de ii faceau pe toti sa rada, ratuste macaitoare, catelusi cu cheita, al caror latrat subtirel se auzea de peste tot, masinute care alergau de colo-colo claxonand, trenuri care dadeau inconjur sufrageriei, chiar si pisicute pufoase si simpatice... in incapere domnea o harababura deplina. Jucariile erau raspandite peste tot si faceau un zgomot infernal. Mitu, ramas langa Martinica, se temu ca atata harmalaie o sa-i trezeasca pe stapani.

- Fii pe pace! ii spuse ursuletul. Oamenii mari nu ne pot vedea si nici nu ne pot auzi. Doar copii si animalele ne pot simsi si pot participa, alaturi de noi, la serbarea noastra de Craciun.

Martinica il lua pe motanel de o labuta si il trase in mijlocul jucariilor, care se prinsesera intr-o hora vesela. Cei doi prieteni intrara si ei in dans, bucurosi. Dupa hora, se incinse un joc cu mingea atat de infocat, incat, nu dupa mult timp, Mitu gafaia ca o locomotiva, cu limbuta afara. Dar serbarea continua. Se jucara de-a v-ati ascunselea, de-a prinselea, sarira capra... Peste tot domnea bucuria si cantecul.

incepusera sa oboseasca, iar lui Mitu i se facea si din ce in ce mai foame.

- Martinica, miorlai el, jalnic. Nu mai pot! Mor de foame, zau asa.

Ursuletul statu putin pe ganduri. Ştia el ca pisicilor nu le plac fructele, dar altceva ce sa ii dea de mancare? Dintr-o data, ii veni un gand salvator. in brad erau si covrigi, si bomboane de ciocolata. Nu era mare lucru, dar Mitu se va multumi chiar si numai cu atat. Dar problema nu era pe deplin rezolvata. Nici unul nu era suficient de inalt sa culeaga din pom bunatatile, iar scaunele erau prea grele sa le miste. Tot Martinica veni cu ideea de a se sui unul pe umerii celuilalt, ca sa ajunga la covrigi si la ciocolata.

Zis si facut. Mitu, pentru ca era cel mai greu, ramase la baza. Pe umerii lui se urca Martinica, apoi, pe capul ursuletului un soldatel, pe umerii caruia se catara o pisica de plus, care tinea in spinare o papusa cu parul de aur. Era suficient. Papusica incepu sa culeaga din brad bomboane si covrigi, aruncandu-le jos, unde trei clowni le adunau intr-un cosulet de nuiele, in care fusesera mere. Totul merse bine, pana cand Mitu simti ca il gadila ceva pe la nas. Era beteala de pe ultimele crengi ale pomului, iar pisoiul nu putea, cu atata greutate in spinare, sa se dea cu un pas inapoi. Asa ca incerca sa nu se gandeasca la mancarime. Dar ti-ai gasit! Nu-i dadea deloc pace si oricat ar fi suflat el, beteala, gonita pentru o clipa, tot la nasul lui revenea. isi dadu seama ca nu mai este mult pana sa se produca nenorocirea: cu siguranta ca o sa stranute!

Se gandi sa-si anunte prietenii, ca sa coboare cat mai repede din spatele sau. Dar nu mai apuca.

- Aaatentieeee... reusi sa spuna, in timp ce tragea aer in piept, apoi rasuna cel mai teribil "Hapciu" pe care il auzisera vreodata toti ceilalti.

Jucariile zburara din spinarea motanului care incotro, incurcandu-se intre ramurile bradului si zgaltaindu-l cu putere.

- ...stranut! relua Mitu, ametit si cu ochii inlacrimati.

- Am observat, raspunse Martinica, din varful bradului care se clatina amenintator.

Jucariile o zbughira care incotro, iar motanul isi dadu seama ca pomul avea sa cada. Asa se si intampla, si putin lipsi sa nu-l prinda si pe Mitu sub crengile sale grele de globuri.

Pisoiul nu avu timp sa se gandeasca prea mult la dezastrul din sufragerie, pentru ca trebui sa-si ajute prietenii sa iasa dintre ramuri, ghirlande si beteala. Abia dupa aceea, stransi cu totii in jurul pomului cazut, isi dadura seama cat de mare este debandada.

- Ei, acum ce ne facem? scanci Mitu, care se si vedea ridicat de ceafa si batut cu papucul in partile moi.

Toata veselia disparuse. Marinica privea trist catre pomul cazut, oftand din greu.

- Le-am stricat Craciunul bietilor oameni!

Un timp, peste dezastrul general domni o liniste grea si incarcata de tristete.

- Numai eu sunt de vina! miorlai motanul. Ca n-am putut sa ma abtin de la nenorocitul ala de stranut! Trebuia sa fac ceva, sa-mi tin respiratia sau...

- Nu e vina ta deloc, il intrerupse ursuletul. I se putea intampla oricaruia dintre noi.

- Da, dar mie mi s-a facut foame. Nu puteam sa rabd? Voi doar m-ati ajutat pe mine, asa ca tot eu sunt de vina. O sa merit scarmaneala de maine cu varf si indesat!

- Nu se poate, se revolta Martinica. Trebuie sa facem noi ceva sa reparam boacana. Nu te lasam noi asa, cu toata debandada asta pe cap, fara sa te ajutam. Lasa-ma doar sa ma gandesc putin.

Şi nici nu se putea sa nu-i vina ursuletului vreo idee. Curand, se apucara de treaba. Trebuiau sa se grabeasca; nu mai era mult pana in zori. Cu mari eforturi, reusira sa ridice si sa aseze fiecare picior al unui scaun pe cate o masinuta, apoi fu foarte simplu sa-l impinga langa bufet. Urcat in picioare pe scaun, Mitu ridica in labutele din fata un camion-macara si il aseza cu grija, sa nu mai sparga ceva, printre bibelourile de pe vitrina. Apoi se urcara acolo si doua papusi, care stransera bibelourile intr-un colt, facandu-i loc si pisoiului. Macaraua incepu sa isi desfasoare franghia, de care era agatat un carlig, iar Martinica, aflat jos, agata carligul de varful bradului cazut. Pana aici era bine. incet-incet, macaraua incepu sa ridice pomul de jos, miscandu-l in stanga si in dreapta, la indicatiile ursuletului, pentru a-l aseza exact acolo unde fusese. Cand il ridica de tot, cei sase soldatei de lemn il proptira imediat in suport si astfel o parte din treaba, si cea mai grea, se incheiase.

Motanul si celelalte jucarii coborara veseli de pe vitrina, nu inainte ca papusile sa aranjeze la loc bibelourile, pentru a nu lasa nici o urma.
Apoi, un avion incarcat cu globurile desprinse din pom decola de pe podea si, dand de doua ori ocol bradului, reusi sa agate podoabele chiar si de crengutele cele mai de sus. Apoi, in acelasi fel, aranja din nou beteala alunecata aiurea si instalatia de luminite multicolore.

Bradutul era gata. Avusesera noroc. Nu se sparsesera decat doua globuri, asa ca nu se observa. Dar cioburile? Dupa ce se rugara indelung de ea, vrajitoarea de carpe accepta sa se dea jos de pe matura si sa o foloseasca la stransul cioburilor, pe care le pisara fin si, din avion, le lasara sa ninga peste pomul de iarna, care deveni, astfel, mai argintiu si mai stralucitor. Trasera inapoi scaunul, maturara acele de brad imprastiate prin toata sufrageria si se mai ocupara inca de cateva amanunte, ca incaperea sa arate exact ca atunci cand o parasisera stapanii.

Obositi, dar in acelasi timp multumiti ca reusisera, se stransera in mijlocul sufrageriei, pe covor, sa se odihneasca.

- Multumesc, multumesc mult de tot! ii spuse Mitu ursuletului. Nici nu stiu ce m-as fi facut fara voi.

Martinica zambi.

- Nu ne parasim niciodata prietenii la ananghie. Bine ca am reusit.

in departare, incepura sa cante cocosii, iar jucariile sarira, speriate, din toate colturile incaperii.

- Repede, ca se face ziua! le grabi ursuletul. Curand n-o sa ne mai putem misca! Intrati degraba in cutii.

Dupa ce toate jucariile isi luara la revedere de la Mitu, se aliniara si, miscandu-se din ce in ce mai greu, intrara cuminti in cutiile si pungutele lor. Martinica si Mitu impachetara la loc cadourile cat de frumos se pricepura ei, apoi veni randul ursuletului sa-si ia ramas bun.

- Nu te voi uita niciodata, mieuna Mitu, trist.

- Nu fi suparat, spuse Martinica. La anul, in noaptea de Craciun, ne vom juca din nou impreuna, continua el, in timp ce se infasura in hartiile frumos colorate in care fusese impachetat.

in sufragerie se lasase linistea. Toate jucariile redevenisera jucarii, chiar si ursuletul de plus. Cascand, Mitu mai privi o data in jur, sa se convinga ca totul este in regula, apoi se incolaci pe fotoliu. Acum, daca totul era ca la inceput, nu mai avea de ce sa se teama sa fie gasit de stapani in sufragerie. in curand adormi, leganat usor de luminitele palpaitoare din primul sau brad de Craciun.

Obiceiuri de iarna - Buhaiul

Buhaiul, numit în Ialomiţa şi în sudul Moldovei ”buga”, era un vas de lemn de forma unei putinici, cu fundul acoperit cu piele de capră sau de oaie, bine întinsă şi legată cu un cerc sau strânsă cu o frânghie. Prin mijlocul acestei piei trece o şuviţă de păr de cal fixată în interior cu un nod sau cu băţ trecut printr-un laţ. Gura vasului este deschisă. Unul din flăcăi ţinea buhaiul, iar altul, cu degetele muiate în borş, în apă cu sacâz sau numai în apă, trăgea şuviţa de păr, producând un zgomot surd, întărit de cutia de rezonanţă a vasului. Cuvântul buhai a ajuns la noi, probabil, prin imtermediul limbilor slave: rus. - bugai, pol. - buhai, ceh. - buga, cum se spune în Ialomiţa şi în sudul Moldovei. Obiectul menit să imite mugetul taurului, simbol al fertilităţii, a fost cândva răspândit în întreaga Europă. La cehi este cunoscut şi azi sub numele de bukal sau bukaci, denumirea fiind în legătură cu zgomotul pe care îl face. La unguri se numeşte burgato, tot o denumire onomatopeică. La germani se numeşte Rummeltop sau Brummtorf, tot după zgomotul pe care îl face (torf înseamnă oala de pământ, de lut). Obiceiul a dispărut demult în Europa apuseană şi, acolo unde mai există, şi-a pierdut sensul tradiţional şi este practicat mai mult ca un joc de copii.

Obiceiuri de iarna - Steaua

De la Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblau cu steaua, un obicei vechi ce se întalneşte la toate popoarele creştine. Acest obicei vrea sa amintească steaua care a vestit naşterea lui Isus şi i-a călăuzit pe cei trei magi.
Cântecele despre stea provin din surse diferite: unele din literatura bizantină ortodoxă, altele din literatura latină medievală a Bisericii Catolice, câteva din literatura de nuanţă Calvină şi, multe din ele, din tradiţiile locale.
Micul cor al stelarilor, care intră în casă în zilele Crăcinului, cântă versuri religiose despre naşterea lui Isus: "Steaua sus răsare"; "În oraşul Vitleem"; "Trei crai de la răsărit".

Obiceiuri de iarna - Capra

Începând cu Ignatul şi sfârşind cu zilele Crăciunului, prin alte părţi începând cu zilele Crăciunului, iar prin altele obişnuindu-se numai în ziua de Sfântul Vasile, există obiceiul ca flăcăii să umble cu ţurca, capra sau brezaia.
Ca şi la celelalte jocuri cu măşti practicate în timpul sărbătorilor de iarnă, şi în jocul caprei şi-au făcut loc, pe lângă măştile clasice (capra, ciobanul, ţiganul, butucarul), măştile de draci şi moşi care, prin strigăte, chiote, mişcări caraghioase, măresc nota de umor şi veselie, dând uneori o nuanţă de grotesc.
Jocul "caprei" (uciderea, bocirea, înmormântarea, învierea) a fost la origine, desigur, un ceremonial grav, un element de cult. În cadrul sărbătorilor agrare, jocul a devenit un ritual menit să aducă rodnicie anului care urmează, spor de animale în turmele păstorilor, succesul recoltelor - invocat şi evocat de boabele care se aruncau de gazdă peste cortegiul "caprei".
Obiceiul pare că îşi are originea în cele ale romanilor şi elinilor: fie în jocurile şi cântecele desfăşurate în jurul altarelor păgâne de preoţii sau cântăreţii travestiţi în dobitoace cu ocazia sărbătorilor date pentru cinstea zeilor, ori în versurile satirice contra generalilor ce repurtau vreun triumf, fie în amintirile vagi despre dansurile cunoscute la greci sub numele unor păsări răpitoare.
Capra joacă după fluier, iar la terminare unul din flăcăi, apropiindu-se de masa unde sunt membrii familiei, începe să vornicească. Flăcăii joacă pe stapâna casei, pe fete şi chiar servitoare, dacă sunt acasă, şi apoi se îndepărtează mulţumind.

Obiceiuri de iarna - Vicleimul

În unele locuri, în noaptea Crăcinului putem întâlni şi cântarea religioasă cunoscută sub numele de Vicleimul sau Irozii, la care participă copiii. Această dramă religioasă ne înfatişează misterul Naşterii Domnului în toate etapele sale. Personajele dramei sunt Irod şi ceata sa de Vicleimi, un ofiţer şi soldaţi îmbracaţi în portul ostaşilor români, trei crai sau magi: Melchior, Baltazar şi Gaspar, un cioban, un prunc şi, în unele părţi, o paiaţă.
Vicleimul apare la noi pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Originea lui este apuseană şi se leagă de misterul celor trei magi ai evului mediu. Introdus de timpuriu în Germania şi Ungaria, a pătruns la noi prin saşii din Transilvania.
Din prima formă a Vicleimului, prezentarea magilor şi dialogul lor, s-au dezvoltat pe rând, prin activitatea micilor cărturari, trei tipuri principale, în cele trei mari ţinuturi: Muntenia, Moldova şi Ardeal.
Alături de partea religioasă a Irozilor, s-a dezvoltat mult timp, poate chiar şi astăzi, partea profană - jocul păpuşilor.

Obiceiuri de iarna - Colindele

Începând cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul nopţii şi până la revărsatul zorilor, uliţele satelor răsunau de glasul micilor colindători. Cu traista după gât, cu băţul în mână şi căciula pe urechi, colindătorii merg din casă-n casă şi strigă la ferestrele luminate:
"Bună dimineaţa la Moş Ajun / Ne daţi ori nu ne daţi",
şi dacă cei din casă le deschid uşa, încep să cânte mai departe:
"Am venit şi noi odată / La un an cu sănătate / Şi la anul să venim / Sănătoşi să vă găsim
Ne daţi, ne daţi / Ori nu ne daţi"
Cu acest prilej gazda le împarte colindeţe: covrigi, nuci, mere, colăcei de făină frământaţi şi copţi chiar în acea seara a Ajunului.
În ajunul Crăciunului, ca şi în ajunul Anului Nou, în toate provinciile româneşti, copiii formează grupuri şi pornesc pe la casele gospodarilor cântând cântece ce au refrenuri ca: "Florile dalbe", "Lerui ler", "Ziurel de ziuă", ori "Valerim" şi "Veler Doamne".
În afară de seara mare a colindelor se mai colindă şi în seara Sfântului Vasile, paralel cu Pluguşorul sau Uratul.

Legenda lui Mos Craciun

Legendele spun ca Mos Craciun locuieste in Finlanda, la Muntele Ureche. Insa in timp ce Mosul ajunge in alte colturi ale lumii noaptea, copiii din Finlanda il asteapta pe batran in timpul zilei. Mosul bate la usa si intreaba: "Copiii din aceasta casa au fost cuminti?", iar raspunsul este afirmativ de fiecare data si Mosul este invitat sa poposeasca si sa isi goleasca sacul. Seara, lumea se strange in curtea bisericii pentru a participa la slujba speciala de Craciun, iar apoi fiecare familie aprinde lumanari pe mormantul rudelor. Tot aici, daca vrei sa-ti mearga bine, se recomanda sa ai o provizie considerabila de prajituri si sa nu lasi pe nici unul dintre musafirii care iti trec pragul casei sa plece pana ce nu a gustat din ele. Din budinca de orez cu migdale se pastreaza o portie si pentru spiridusul care traieste in pod. Daca el va servi din prajitura, inseamna ca va veghea in continuare asupra prosperitatii casei respective.

Sarbatorile de iarna in Olanda

In Olanda, copiii il asteapta pe Sinterklaas, care vine pe un cal alb si lasa daruri in sabotii de lemn. In ajunul sosirii Mosului, ghetutele sunt umplute cu fan si zahar pentru calul mosului, iar dimineata cand se trezesc, micutii le gasesc pline cu daruri.Finlandezii il au pe Joulupukki, cel care vine dintr-un tinut in forma unei urechi, despre care se spune ca ar fi modul prin care Mosul asculta daca micutii sunt sau nu cuminti. In Suedia, Jultomte are o infatisare diferita: el este reprezentat ca un pitic imbracat in rosu, cu barba alba, mare amator de orez cu lapte, mancarea traditionala de Craciun a suedezilor. Si daca in Spania Mos Craciun nu inseamna mare lucru pentru copii, cadourile fiind aduse de cei trei magi, de doua ori pe an, pe 26 decembrie si pe 6 ianuarie, in Italia, Babbo Natale are nevoie de ajutor: batrana vrajitoare Befana, care se strecoara pe hornuri si lasa cadourile langa bradul impodobit, ea iubind foarte mult copiii. In Costa Rica, Columbia si Mexic, darurile sunt aduse de Nino Jesus (Copilul Iisus), in timp ce japonezii celebreaza Craciunul cu papusi si aranjamente florale, impreuna cu Jizo, mosul din Japonia

Colindele, traditii si obiceiuri romanesti

In Romania, specifice acestei perioade sunt colindele, aceste minunate cantece de Craciun care preamaresc Nasterea Domnului sau ii lauda pe Mos Craciun si Mos Ajun. Cu 5 zile inainte de Craciun are loc taierea porcului. Obiceiul se numeste "Ignat" si are loc pe 20 decembrie, de Sfantul Ignatie (de unde ii vine si numele). Alte traditii specifice tarii noastre sunt mersul cu "Steaua" (vestirea Nasterii Domnului), "Capra" sau de Anul Nou, "Ursul". Ultimele doua obiceiuri au ca protagonisti tinerii flacai care se costumeaza in capra (de Craciun) sau urs (in Ajun de Anul Nou) si merg si joaca la casele unde sunt fete de maritat. De asemenea, tot in Ajun de Anul Nou, copii merg cu "Uratul" pe la casele oamenilor, vestindu-le pe un fundal de clopotei un an nou mai bun si mai bogat decat cel care se termina. Se spune ca daca primii uratori sunt baieti, atunci anul care vine va fi unul foarte prosper pentru familia respectiva. In prima zi de Anul Nou, copiii mai obisnuiesc sa mearga cu "Sorcova", semanand grau in fata caselor oamenilor si aducandu-le urari de sanatate.

De unde vine Mos Craciun

Dupa Mos Nicolae vine Mos Craciun, mosul batran, rotofei, cu o barba alba mare, imbracat intr-o haina rosie si care duce in spate un sac mare de cadouri.
Legenda spune ca Maica Domnului, fiind cuprinsa de durerile nasterii, i-a cerut adapost lui Mos Ajun. Motivand ca este sarac, el a refuzat-o, dar a trimis-o la fratele lui mai mic si mai bogat, Mos Craciun. Ajunsa la casa lui Craciun, Maica Domnului o gaseste acasa pe sotia acestuia, Craciuneasa si ii cere acesteia adapost. Craciuneasa nu a stat mult pe ganduri, insa stiindu-si sotul rau si necredincios, nu o primeste in casa si o trimite sa nasca in grajdul vitelor. Apoi, fara sa-i spuna sotului ei, Craciuneasa o ajuta pe Maica Domnului sa-L nasca pe Pruncul Iisus. Afland Craciun, acesta isi pedepseste sotia. Dar Maica Domnului printr-o minune o ajuta pe Craciuneasa sa scape de pedeapsa sotului ei. Craciun, vazand aceasta minune si afland ca in grajdul sau S-a nascut Domnul Iisus, se caieste si ii cere iertare lui Dumnezeu, devenind astfel "primul crestin". Se spune ca el s-a cait atat de mult, incat a doua zi si-a impartit intreaga avere copiilor saraci si de atunci, in fiecare an, in Ajunul Nasterii Domnului, Mos Craciun vine cu sania trasa de reni, intra pe horn si ne pune sub brad cadourile mult asteptate. Sarbatoarea sfanta a Craciunului, cu mireasma-i de cetina de brad este incarcata de traditii si simboluri din cele mai diverse in intreaga lume.

Despre Craciun si Mos Craciun

Craciunul este o Sarbatoare a Bucuriei: fulgi mari de nea, zapada multa, clinchet de clopotei, colinde si un Mos batran, batran. Mos Craciun s-a nascut demult, acum multe sute de ani, nimeni nu mai stie cand si unde anume. Dar se stie ca Mos Craciun este ceva magic ce se intampla in fiecare an pe 24 decembrie. De el ne sunt legate cele mai frumoase amintiri ale copilariei si cu totii il asteptam in seara de Ajun sa ne puna codouri sub bradul impodobit.
Mos Craciun traieste in Laponia, impreuna cu niste spiridusi care lucreaza in fabrica de jucarii si care construiesc cadourile de Craciun. Tot acolo el primeste scrisorile copiilor. Mosul are niste urechi magice, cu care ii aude pe copiii din toata lumea si astfel stie cand sunt cuminti.

Sarmale

Ingrediente

500 g carne
1 bucata varza marisoara
1 ceasca orez
3 cepe
2 linguri bulion de rosii
2 linguri untura
sare si piper dupa gust

Mod de preparare

Se ia carne amestecata de porc si de vaca, se da carnea prin masina de tocat, prin sita mijlocie;

Se amesteca carnea cu orezul ales si spalat, ceapa tocata marunt si usor rumenita in untura, sare si piper;

Se aleg frunze intregi de varza acra (daca sarmalele sint de varza dulce, sau de vita, frunzele se oparesc in apa clocotita, se scot si se racesc), se intind pe masa, se scot cu grija partile groase ale frunzelor si se taie daca sint prea mari. Se pune tocatura, se infasoara sarmalele si se asaza in cratita in care s-a pus un strat de varza taiata subtire;

Se acopera sarmalele cu varza taiata si se toarna deasupra bulion de rosii, 1 pahar de apa, 2 linguri untura si se lasa sa fiarba inabusit, acoperite cu capac, la foc mic timp de 1 - 2 ore;

La sfarsit se pun in cuptor pentru ca sa se rumeneasca frumos. Sarmalele sunt mai bune preparate si fierte din ajun.

Rulada de porc cu ficat

Ingrediente

1 kg pulpa de porc
o lingurita mustar
2-3 linguri ulei
400 g ficat de porc
200 g muschi file
100 g masline fara samburi
2 felii franzela
o ceapa
3 catei de usturoi 1/2 lingurita verdeata uscata(cimbru,oregano)
2 oua
200 ml vin alb
piper dupa gust piper boabe; sare.

Mod de preparare

Ficatul se spala si se fierbe in apa cu sare si cateva boabe de piper;

Carnea se spala si se taie astfel incat sa se obtina o felie de carne plata, care sa se poata rula;

Se condimenteaza cu sare si piper, iar partea care urmeaza sa fie la interior se unge cu mustar;

Se pune la rece 30 de minute;

Intre timp, se pregateste umplutura;

Ceapa si usturoiul se toaca marunt si se calesc in ulei;

Se sting cu putina apa si se lasa sa fiarba inabusit 5 minute;

Cand se racesc se amesteca cu ficatul fiert taiat fasii, muschiul file taiat cubulete, franzela inmuiata in apa si stoarsa, 2-3 linguri de vin, maslinele, ouale batute, sare, piper si verdeata uscata;

Se presara aceasta umplutura pe felia de carne, se ruleaza si se prinde cu ata sa nu se desfaca;

Se aseaza intr-o tava unsa cu ulei, se toarna restul de vin indoit cu apa si se coace in cuptorul incins, 70-75 minute;

Din cand in cand se stropeste cu sosul din tava.